„Azets 4 kids” este din nou alături de copiii refugiați din Ucraina!

Azets România | Azets4Kids | 19.05.2022

de Irina Sterpu

„Azets 4 Kids” continuă inițiativa începută acum mai bine de două luni!

Încă de la începutul războiului am încercat să venim în sprijinul copiilor și al familiilor refugiate. În primele săptămâni de la începutul conflictului am ajuns la căminele studențești din Sibiu și am reușit să stăm de vorbă cu familiile cazate acolo. Mame cu copii, bunici cu nepoți, cu toții străini de limba română, derutați și încă neștiind încotro să se ducă. Am discutat cu ei, le-am aflat nevoile și poveștile, încercând să-i susținem moral și nu numai.

Recent am reușit să luăm legătura și cu două familii de ucraineni cazate la Sibiu. Am aflat cu ce le putem veni în ajutor, lor și celor doi copii care au 3 și 8 ani. Băieții fiind pasionați de fotbal, au primit nu doar mingi pentru antrenament, dar și diverse articole vestimentare.

Pe lângă aceste ajutoare, am continuat să fim alături și de familiile cazate la două pensiuni din Cisnădioara. În una dintre vizitele noastre am rămas înduioșați văzând faptul că prichindeii se joacă, pictează, participă la activități de grup, și s-au acomodat pe cât posibil. Asociația le-a oferit copiilor produse alimentare, corespunzătoarei vârstei, iar pentru activitățile de grup ne-am gândit să le aducem creioane colorate, cărți de colorat, accesorii pentru crafturi, hârtie creponată, mărgeluțe de lemn, plastilină, jocuri, lipici și sclipici. În preajma sărbătorilor pascale, iepurașul a pregătit câteva cadouri pentru copii. Pe lângă dulciuri, ei au primit diverse jocuri, cărți de colorat, dar și rechizite școlare pentru ca lecțiile online să fie cât mai interactive.

Iată câteva opere de artă realizate de copii și părinții acestora:

Azets 4 Kids _ Romania (2).jpg

 

Azets 4 Kids _ Romania (3).jpg

 

Azets 4 Kids _ Romania (4).jpg

 

Cu toții speră și așteaptă să se întoarcă acasă sau să își poată găsi un loc de muncă stabil aici sau într-o altă țară. Dar este o decizie care nu poate fi luată ușor.

Până atunci, li se pregătesc excursii în proximitatea Sibiului și alte activități educative. Asociația „Azets 4 Kids” își propune să sprijine în continuare acești copii, pe cât posibil, pentru a nu le lipsi nimic în perioada în care vor sta în România.

  

                                 Azets 4 Kids _ Romania (6).jpg

 

post author

Despre Irina Sterpu

Marketing Specialist Azets România